(...) Astfel, în duminica viitoare, când, la ora zece, trebuia să treacă trenul cu fiul lor spre mare, în cireșul din marginea grădinii străluceau, în soarele dimineții, zeci de batiste albe... Pe toate crengile cireșului, de jos până sus, fluturau sărbătoreşte semnele iertării şi dragostei părinteşti pentru primirea fiului pierdut. Fiului - care se întorcea şi care, de departe, aştepta la geamul deschis, privind să vadă semnul din cireş - nu-i venea să creadă ochilor ceea ce vedea. Cireşul cunoscut, din grădina casei părinților lui, părea cu totul înflorit, acum, în plină iarnă... ca în diminețile de Paşti din copilăria lui fericită.